Pursue the things you love doing, and then do them so well that people can’t take their eyes off of you (Maya Angelou)
Robert a povestit de multe ori cum s-a apucat de înot – avea 9 ani, încercase deja mai multe sporturi, cum ar fi karate sau fotbal, era un copil activ și avea părinți pasionați de sport – când a fost la mare. A avut o experiență nefericită, s-a speriat foarte tare la piscină când n-a mai simțit pământul sub picioare. Tatăl lui Robert a fost acolo și l-a tras la suprafață, însă amintirea neplăcută a rămas, trebuia făcut ceva.
Zis și făcut. Ajunși acasă, la Pitești, părinții lui Robert l-au dus la bazin. I-a plăcut înotul imediat și în scurt timp, antrenorul Viorel Ciobanu de la CSM Pitești l-a remarcat și am putea spune că restul a devenit istorie.
Robert are acum 22 de ani, a muncit mult până aici, iar acum și mai abitir, odată cu apropierea Jocurilor Olimpice de la Tokio. Cu siguranță viață de sportiv de performanță aduce mari satisfacții, însă și sacrificiile sunt pe măsură.
„Nu sunt omul care să mă plâng, greu este practic în fiecare zi la antrenament, dar așa trebuie să fie. Așa trebuie să fie, să dau tot ce e mai bun, să dovedesc că pot să acumulez această durere, că din asta învăț și din asta progresez.”
A plecat de acasă devreme, la 16 ani, ca să se antreneze la Baia Mare, apoi la Cluj, unde a fost și student la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș Bolyai, pentru ca apoi să se transfere tocmai în Los Angeles, iar după un an să se întoarcă acasă.
Pe 25 iulie 2020 va înota la Tokio, pentru a doua oară la o olimpiadă, după Rio de Janeiro în 2016, la proba de 100 de metri spate.
“Chiar îmi doresc și vreau să văd cât de departe pot să ajung; vreau să culeg din această activitate tot ce pot să culeg.”